
Evenimentul este dedicat tuturor celor care lucrează sau colaborează în echipe diverse și dinamice – fie că ești un agile people cu experiență, lider, coach, HR, Project Manager, specialist în comunicare sau pur și simplu pasionat de dezvoltarea echipelor și a culturii organizaționale.
Comunicarea eficientă nu înseamnă doar să transmitem mesaje clare, ci să construim un limbaj comun în care fiecare membru al echipei să se poată regăsi și exprima autentic. În contextul echipelor complexe, unde schimbarea este constantă, neînțelegerile, ambiguitățile și diferențele de percepție pot deveni obstacole în calea colaborării și a rezultatelor.
Diversitatea nu se rezumă la diferențele vizibile – precum vârsta, profesia sau cultura – ci include și varietatea de perspective, stiluri de gândire și experiențe personale.
Tocmai această diversitate este sursa inovației, empatiei și a unor soluții mai solide. Însă, pentru ca ea să funcționeze cu adevărat, avem nevoie de un spațiu de siguranță psihologică, unde vocile diferite sunt ascultate, înțelese și apreciate.
Un limbaj comun nu uniformizează, ci creează punți între diferențe.
La acest meet-up vom explora împreună cum putem construi aceste punți în echipele agile – prin ascultare activă, dialog autentic și încredere reciprocă.
Evenimentul va avea forma unui panel interactiv, în care vom aduce împreună perspective din domenii foarte diferite – de la psihologie și educație universitară, până la agilitate organizațională și leadership în business. Vom explora, prin dialog și exemple concrete, ce înseamnă comunicarea eficientă în echipe complexe și cum poate fi construit un limbaj comun între oameni cu viziuni și background-uri variate.
Discuția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu participanții, precum și de momente de reflecție în grupuri mici, pentru a facilita învățarea activă și schimbul autentic de idei.
Teodor Răileanu-Olariu
Teodor Răileanu-Olariu este psiholog ieșean cu specializări în variate domenii ale psihologiei: psihoterapie (hipnoza clinică), psihologie socială, psihologie organizațională, psihologia transporturilor (a conceput MotoBiasat - o serie de cursuri de pregătire mentală pentru motocicliști), psihologia comunicării. De altfel, în acest ultim domeniu are contribuția cea mai importantă, finalizând recent doctoratul în psihologia fake news, experiența sa de peste 20 de ani în consultanță politică și jurnalism fiind baza practică pe care a construit teza de doctorat.
Teodor Răileanu-Olariu este în acest moment asistent universitar (FPSE, UAIC Iași) și predă cursul “Comunicare, fake news și reziliență la dezinformare” la anul II master.
Nicu Bagiu
Manager de proiect cu experiență și profesor asociat cu peste 27 de ani de experiență în managementul proiectelor, instruire academică și consultanță în leadership. Experiență dovedită în gestionarea proiectelor complexe din diverse industrii, inclusiv cercetare și dezvoltare în domeniul auto, dezvoltare de software și programe academice. Este un adept în implementarea metodologiilor Agile, în conducerea echipelor interfuncționale cu competențe în managementul strategic, alocarea resurselor și gestionarea relațiilor cu clienții. Una din misiunile lui Nicu Bagiu este să încurajeze inovarea și îmbunătățirea continuă atât în mediul academic, cât și în cel profesional.
Simona Caraiman
Vice-Rector IT&C Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iași. Simona Caraiman este una dintre persoanele care a contribuit la dezvoltarea primului hub european de inovare digitală (eDIH) din regiunea de Nord-Est a României.
Leonard Frunză
În calitate de manager de proiect, se concentrează pe utilizarea ciclului de viață al dezvoltării software (SDLC) pentru a orchestra livrarea cu succes a studiilor medii și complexe care vizează crearea de noi medicamente.
Colaborând cu echipe interfuncționale, se asigură că proiectele sunt executate în conformitate cu termenele, bugetele și standardele de calitate stabilite, menținând în același timp o abordare centrată pe client.
Pune accentul pe îmbunătățirea proceselor, cultivă o cultură a eficienței, aducând îmbunătățiri continue în livrarea proiectelor și contribuind în cele din urmă la transformarea studiilor clinice în industria farmaceutică și a științelor vieții.
Îți oferim oportunitatea:
✔️ Să înveți cum să facilitezi o comunicare clară în echipe diverse.
✔️ Să descoperi metode de reducere a ambiguității și de creare a unui spațiu bazat pe încredere.
✔️ Să faci schimb de idei cu profesioniști care trec prin provocări similare.
✔️ Să experimentezi învățarea prin practică, nu doar prin teorie.
✔️ Să te conectezi cu comunitatea Agile People România și să te implici (mai) activ.
📝 O minte deschisă și dorința autentică de a învăța.
🧠 Curiozitate și disponibilitatea de a explora perspective noi.
💬 Disponibilitate să asculți activ, să împărtășești idei și să contribui la conversații valoroase.
📓 Un carnet (sau device) pentru notițe, dacă știi că îți place să notezi idei pe parcurs.
Ne vedem la Iași, pe 30 iunie, la V7 Startup Studio, United Business Center 3 între orele 18:00- 20:00.


Promotor al inovării digitale centrate pe oameni, Cristina a trecut prin numeroase proiecte de implementare a agilității în domenii non-tehnice, în HR, energie sau aria financiară, a contribuit la scrierea unei cărți internaționale despre Principii Agile și e singurul instructor acreditat de IC Agile pentru programele de Agilitate în HR. Cristina este coordonatorul primului hub de inovare digitală din regiunea Nord Est, și Agile Coach la Atelierul de Idei, agenție de inovare a mediilor de lucru.Cartea al cărei autor este Cristina a inspirat unul dintre programele Agile People de certificare.